Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Alegerea mobilei de bucătărie: sfaturi și recomandări

Alegerea mobilei de bucătărie: sfaturi și recomandări

Detalii articol

Categorie
Articole amenajare si decoratiuni
Modificat
acum 1 an si 5 luni
Vizualizari
330

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Dacă urmează să îți mobilezi bucătăria, te gândești probabil la modul în care obișnuiești să o folosești. Aici este spațiul în care gătești și te așezi la masă cu familia și bineînțeles că vrei să te bucuri de un grad ridicat de confort.

Mobila de bucătărie pe care o vei cumpăra trebuie să-ți placă cum arată și să se potrivească cât mai bine măsurătorilor din spațiul tău disponibil. În plus, cu siguranță vrei să se încadreze și într-un anumit buget. Prin urmare, în acest articol ne propunem să-ți oferim câteva noțiuni de luat în considerare înainte de a face achiziția noii tale bucătării.

Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți cumperi o mobilă de bucătărie?


Este important ca mobila de bucătărie să îți ofere suficient spațiu, astfel încât să îți poți desfășura activitățile aferente. Este recomandat să ai o suprafață potrivită de lucru, ca să prepari alimentele, să scoți un vas din cuptor, dar și să ai loc pe blat pentru a așeza un robot de bucătărie ori o cafetieră. Deci mobila de bucătărie nu trebuie să fie doar frumoasă, ci așa cum știi, este necesar să-și îndeplinească cu brio rolul funcțional.

Nu trebuie să îți faci griji dacă locuiești într-un apartament mic, care nu dispune de o bucătărie generoasă. Există modele de mobilă completă pentru bucătărie, cu o bună compartimentare, care să răspundă nevoilor moderne de organizare și depozitare. Găsești astfel de bucătării aici.

Materialul


Te întrebi probabil ce material să alegi pentru viitoarea ta bucătărie. Cele mai întâlnite modele au fronturile ușilor și sertarelor de mobilă din PAL și MDF.

PAL-ul (placa aglomerată din lemn) este opțiunea cea mai avantajoasă din punct de vedere al prețului. În plus, nu ai de ce sa îți faci griji nici în privința aspectului, fiindcă datorită prelucrării PAL-ului, acesta se comercializează într-o varietate de opțiuni.

Astfel, există PAL melaminat, grație căruia mobila de bucătărie poate avea diverse culori, albă, roșie, neagră, galbenă s.a. În plus, dacă ești adeptul unei bucătării discrete, care să aibă aspectul natural al lemnului, PAL-ul melaminat îndeplinește și această opțiune. Deci există modele de mobilă de bucătărie care imită fibra lemnoasă, rezultând un aspect elegant.

MDF-ul (placa aglomerată din lemn) este un material superior PAL-ului, datorită faptului că are o duritate mai bună, o rezistență mai mare la umiditate și un aspect foarte plăcut (mai apropiat de cel al lemnului).

MDF-ul este prelucrat cu foarte multă ușurință, astfel că mobila realizată din acest material poate fi divers colorată sau poate imita cu fidelitate aspectul lemnului. Trebuie să știi și că prețul mobilei din MDF este mai mare decât cel al PAL-ului.

Culoarea


Culorile deschise sunt indicate în cazul unei bucătării mici, pentru a da senzația camerei de mai mult spațiu. Astfel, poți opta pentru o bucătărie albă, pe care o vei putea integra foarte ușor în restul decorului. Culoarea galben-stejar este o altă opțiune, în cazul în care ești adeptul paletarului deschis. Găsești mai multe finisaje care imită lemnul și care au nuanțe deschise.

În cazul în care îți dorești o culoare îndrăzneață, poți opta pentru roșu. Este o culoare puternică, care inspiră pasiune și energie, fiind adoptată în bucătăriile moderne. Există modele de mobilă de bucătărie care nu sunt complet roșii, astfel că poți opta pentru una cu roșu și alb sau roșu cu negru.

Dacă vrei să dai culoare bucătăriei tale cu ajutorul mobilei, o opțiune poate fi și verdele. Este considerată o culoare odihnitoare care inspiră calm (în cazul în care este vorba de o mobilă verde deschis).

Te gândești la o mobilă de bucătărie neagră? Dacă ai un spațiu mare este o alegere inspirată. Vei oferi o notă elegantă bucătăriei, iar noua ta mobila va ieși în evidență. Recomandarea este ca celelalte culori din amenajare să fie neutre, alb, gri.

Finisajul


Există finisaj lucios sau mat. Fie că optezi pentru PAL, fie că alegi o mobilă din MDF, amândouă aceste materiale dau cumpărătorului posibilitatea alegerii unei mobile de bucătărie mate sau lucioase.

Finisajul lucios
oferă un aspect modern și spectaculos încăperii. În plus, reflectă lumina, astfel este accentuat efectul de mărire a spațiului. Acest lucru se întâmplă cu atât mai mult în cazul în care ai ales o mobilă de bucătărie albă, lucioasă. Prin urmare, finisajul lucios se recomandă pentru bucătăriile mici și ține cont că este mai scump ca cel mat.

Finisajul mat este foarte ușor de întreținut. În cazul lui, amprentele nu vor putea fi vizibile. Astfel, fie ca s-a făcut abur în bucătărie, fie că a sărit grăsime, fie că ai copii mici care pun adesea palmele pe mobilă, nu vei avea niciun motiv de îngrijorare. Mobila mată se curăță rapid cu o cârpă uscată. De știut și că atrage mai puțin praf decât cea lucioasă.

Analizează caracteristicile mobilelor de bucătărie, ia în considerare și întreaga amenajare a casei și alege ceea ce se potrivește cu nevoile și dorințele tale!


Sursa foto: Pexels.com

Filtre articol

Categorie articol: Mobila si accesorii

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro